INTRODUCERE
În perioada de debut a construcţiei sistematice de mari baraje în România, de după 1950, siguranţa acestora a constituit o prioritate naţională. Lipsa de experienţă în domeniu a inginerilor români a fost suplinită cu succes de grija deosebită pentru studii, documentare şi cercetări, adaptând cu discernământ practica internaţională.
În anii ’50 şi ’60 s-a format şcoala română de baraje, a cărui lider necontestat a fost şi rămâne profesorul Radu Prişcu. Proiectarea atentă, bazată pe cele mai exigente norme din ţări cu tradiţie şi execuţia îngrijită la standarde de calitate autoimpuse a făcut ca primele mari baraje construite în această etapă să fie lucrări etalon, de referinţă şi în zilele noastre.
Urmează apoi o perioadă de consolidare a experienţei, în care se elaborează standarde şi norme şi se formează colective de proiectare şi execuţie de mare calificare.
CADRUL LEGAL ÎN DOMENIUL SIGURANŢEI BARAJELOR
După 1990 premizele unor reglementări legislative în domeniul siguranţei barajelor s-au creat odată cu înfiinţarea, prin HG 419/1993, a Comisiei Naţionale pentru Siguranţa Barajelor şi a Altor Lucrări Hidrotehnice (CONSIB) pe lângă Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Apariţia acestei comisii se datorează, în mare măsură, diligenţelor sistematice făcute de CROMB. Scrisoarea deschisă transmisă în ianuarie 1992 de CROMB ministerelor Mediului şi al Lucrărilor Publice stă mărturie în acest sens.
În mare măsură atribuţiile care se destinau comisiei guvernamentale prin această scrisoare sunt astăzi legiferate şi constituie scheletul activităţii de management al siguranţei barajelor din legea cu acelaşi nume.
Comisia Naţională pentru Siguranţa Barajelor – CONSIB – s-a constituit efectiv în martie 1994. La circa un an de la primele acţiuni întreprinse de CONSIB este promulgată legea Nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii. Această lege reglementează de fond întreg domeniul construcţiilor, în care sunt incluse implicit şi barajele.
Se cuvine să amintim că barajele din România sunt încadrate în categorii de importanţă pe baza unei evaluări pseudo-cantitative a riscului asociat. Procedeul utilizează un sistem de criterii şi indici care iau în considerare caracteristicile şî comportarea barajului şi consecinţele cedării. Încadrarea barajelor în categorii de importanţă este utilă pentru definirea nivelului de urmărire a comportării acestora, pentru prioritizarea evaluării siguranţei în cadrul unui portofoliu de baraje, pentru stabilirea nivelului de evaluare a siguranţei şi control al riscului asociat, cât şi pentru stabilirea obligaţiilor deţinătorilor în ceea ce priveşte reducerea riscului.
În paralel cu eforturile de punere în aplicare a legilor Nr. 10/1995 şi Nr. 107/1996 CONSIB şi CROMB (între care a existat şi există o strânsă legătură prin componenţa nominală a membrilor şi o sinergie a preocupărilor) au continuat diligenţele de reglementare legislativă distinctă a domeniului barajelor. Ca urmare a acestor diligenţe dar, din nefericire, şi a unor accidente tehnice la două iazuri de decantare cu consecinţe grave asupra mediului, Guvernul României este sensibilizat şi emite în noiembrie 2000 Ordonanţa de urgenţă Nr. 244/2000 privind siguranţa barajelor. Această ordonanţă este ulterior aprobată prin Legea 466/18 iulie 2001 şi devine, ceea ce astăzi este uzual denumită Legea 466 privind siguranţa barajelor.
URMĂRIREA COMPORTĂRII BARAJELOR
Urmărirea comportării se realizează prin observaţii şi măsurători. Necesitatea unei corectitudini deosebite în efectuarea acestor operaţii este evidentă. Ea nu este însă suficientă. Rolul urmăririi în managementul siguranţei constă în sesizarea cât mai timpurie a oricăror fenomene nu atât anormale sau periculoase cât în primul rând neobişnuite, atipice. În acest fel devin posibile măsurători şi analize suplimentare şi chiar măsuri de reducere a riscului. Rezultă de aici importanţa deosebită a prelucrării şi interpretării datelor colectate în cadrul urmăririi comportării.
